Aveam de ceva timp niste cifre pe care vroiam sa le mai validez cu o sursa. Am analizat in paralel cifrele mele cu studiul publicat de White Image.

Gasiti mai jos concluziile dublu-validate (cifrele mele si cifrele White Image sunt rezonabil de apropiate):

1) ~8% din emailuri se citesc (si) de pe un terminal mobil (dar da, include si tabletele), cu precadere seara si dimineata

2) mesajele comerciale tind sa fie mai usor acceptate aproape de finalizarea programului (ultima ora inainte de a pleca acasa) – atentie sefilor 🙂

3) iOS apare de mai multe ori decat Android ca si platforma utilizata (desi sunt cu mult mai multe terminale Android vandute si folosite), deci asta inseamna ca device-urilor Apple li se ataseaza un pachet de date mult mai frecvent decat celor Android

4) Pe partea de free-mail, Yahoo este cu MULT mai mare decat Gmail. MULT mai mare (estimez ca Yahoo are aproximativ 2/3 market share la nivel de adrese de email din Romania dar si ca o mare parte dintre ele traiesc datorita YM!-ului)

5) Concluzie laterala: Bucurestiul este o piata mare de tot comparativ cu restul tarii. Daca extrapolam cat de multe accesari de newslettere vin de la oameni din Bucuresti vs restul tarii avem o concluzie destul de interesanta: peste 50% din piata de terminale smart este acoperita doar de Bucuresti.

Deci, pentru cine s-a enervat (rau!) pe traficul si praful din Bucuresti, cel putin o data in ultimul an (gen… eu) si si-a pus, macar ipotetic, problema de a se muta in alt oras: atentie… piata de bunuri si servicii in restul tarii inca mai are de recuperat pentru a prinde din urma capitala.