În afară de cultura tunului mai avem noi românii încă o cultură şi un mod de a trata cu furnizori, clienţi, parteneri de business şi uneori şi colegi. Eu o numesc cultura evitării şi se referă la acele business-uri şi oameni care în prima fază îţi promit marea cu sarea, iar apoi când se ajunge la ţinutul efectiv al promisiunii există două variante:
- varianta bună – scuze de genul ‘s-a stricat maşina de tipar’, ‘a intervenit ceva urgent’, etc
- varianta mai puţin bună – nu răspund la telefon, pasează responsabilitatea la colegi, etc
Din păcate cunosc câţiva maeştri în domeniu…
Cultura asta a evitarii nu e ceva specific romanesc. Toate popoarele o au. Dupa ce vezi cultura evitarii la englezoi ajungi sa apreciezi modul oarecum pe fata al romanilor. Sa exemplific.
Daca in Romania ti se spune ” S-a stricat nu stiu ce” atunci in Anglia iti raspunde un robot telefonic si nu ti se mai raspunde la mesaj deloc sau iti raspunde cineva si-ti spune ca te va cauta inapoi curand cu un raspuns…si raspunsul il intelegi cand vezi ca nu vine nici un raspuns. Si atunci -culmea- parca incepi sa-ti lipseasca brutalitatea cu care ti se ofera raspunsuri in Romania