Vorbeam acum maxim 2 săptămâni cu Cristi apropo de şansele unei firme care oferă servicii de certificare şi vedeam cea mai mare bariera faptul că primul lucru pe care un potenţial client l-ar întreba ar fi: “dar pe tine cine te certifică domnule?” vrând să spună adică ceva de genul “dacă nu garantează cumva statul pentru tine nu eşti de încredere”.
Doamnelor, domnişoarelor, domnilor… Este perfect justificabil să avem încredere în stat. De el ţin Regii Autonome (cu R şi A mari) precum Loteria Română, care la ultimele 2 ediţii de Loto 6 din 49 a extras următoarele numere:
- Azi: 1, 2, 34, 35, 42, 46
- Săptămâna trecută: 3, 19, 30, 34, 45, 46
În plus, referitor la faptul că biletul de 200 000 Euro al lui Ogică / Dan Diabolescu nu a avut decât un număr câştigător(informaţie neconfirmată până la ora scrierii acestui post), loteria a fost cinstită şi corectă şi a avertizat din timp românii că se poate ajunge la o astfel de situaţie, prin acest comunicat de presă.
Nu mă înţelegeţi greşit, sincer mă bucur că Ogică a pierdut, însă nu pot să nu remarc că acest lucru era absolut necesar pentru ca românii să fie descurajaţi să mai încerce astfel de “cooperative de cumpărare”. Loteria rămâne cu imaginea curată şi cu un capital de bunăvoinţă din partea a zeci de milioane de români, care cred în condinuare în şansa lor (Vezi dom-le, norocul e noroc), iar Ogică şi astfel de iniţiative sunt practic decapitate.
Nu mă pot însă abţine să mă uit la cele două extrageri şi deşi teoretic totul este posibil, şansele pentru astfel de combinaţii… mai ales în două săptămâni consecutive sunt… astronomice (şi cred că e un cuvânt prea slab).
Nu îmi stă în fire să fac speculaţii de acest gen, dar această poveste mi se pare cam cusută cu aţă albă. În plus sunt ofticat că biletul colectiv pe care l-am jucat împreună cu colegii din Ogilvy n-a avut decât un număr corect
eu inca astept sa castigi la lotto si sa imi dai banii promisi de masina
)))))))….ce zici?
Eu tot incerc. Dar nu imi iese:)
deci esti la egalitate cu “diabolescu” & Co.
de fapt sunt mai bine, pt ca am mai avut o varianta la care mi-a iesit tot un numar